Comis-voiajor pe taramul mortilor, by Aryaman
- O.K., mai avem zece minute, pentru ultima data repet, da? Deci mergeti pe strada si trebuie sa ganditi ca un...
- Ri-no-cer!, racniram.
- Asa este, aproba managerul cu o ocheada pe cat de complice, pe atat de chioara. Cinstit vorbind, era si greu sa te privesti
intim cu vreo treizeci de insi in acelasi timp. Ochii i se bulbucau expresiv, sa evadeze de sub ochelari si mai multe nu.
Rinocerul, continua el, este animalul cel mai imperturbabil. Se spune ca vede totul in roz si cand alearga pe o directie anume,
absolut nimic nu il mai poate abate din drum. Priveste numai inainte, gatul lui nu are pic de flexibilitate si asta il face
imun la orice incercare de a-i distrage atentia. Deci lucrurile sunt extrem da simple: va plimbati cu distinctie, impuneti,
fixati subiectul cu privirea si va duceti drept...
- La tinta!
- Exact!, se schimonosi el de placere la auzul propriilor cuvinte, debitate zilnic in chip de instructaj. Nu-l scapati
de sub control, pastrati distanta optima atunci cand va adresati, iar ochii sa va fie in permanenta fixati pe retina consumatorului.
Suradeti. Cautati locurile publice, unde oamenii sunt curiosi si se strang in jurul vostru. Nu uitati legea de fier a marketingului:
din zece oameni abordati nu e obligatoriu ca unu sa-ti cumpere, dar dintr-o suta sigur iti vor cumpara zece. Haideti sa va
vad cu ce veniti diseara, vreau sa va dau bani diseara! Priviti, am o gramada de bani si imi crapa buza cum vi i-as da!! Dati-mi
motive, motive! Plecati in 3-2-1 haideeeeeee!!! Go-go-go-go!
Il cuprinse un fel de frenezie crescanda, si se balabanea printre noi ca un popa negru inaintea corului gospel.
Era inalt si matahalos, cu haine alandala pe el, tuns periuta si mustind de fite occidentale. Tipul managerului tanar, om
nou cu idei noi. Sarea ca un muflon gras si sprinten sa bata palma cu noi sau sa ne arda cate o scatoalca de imbarbatare.
In ciuda unei detente indoielnice, parchetul gemea obidit sub el.
- Imi pun in tine o incredere cel putin la fel de mare ca in ceilalti, imi zise infigandu-si degetele de carmangier in
bratul meu. Mi-l incordai. Esti nou, dar nu uita ca esti ales pe spranceana. Nu toata lumea a fost angajata, ci doar voi.
Sunteti toti tineri, cu un look "de nota zece, bright" si eleganti, nu aveti nici un motiv sa nu fiti optimisti. Nimic nu
va poate descuraja! In plus, tu ai si studii superioare. Go get them, tiger!
- Bine sefu!, ma rastii eu camaradereste, viril ca o soprana ragusita. Tacusem mult si nu prea imi iesea vocea cum doream;
avea inflexiuni necontrolate si semana cu glasul unui puber care se cazneste sa cante o melodie populara irlandeza. In sfarsit,
ma avantai in ceea ce avea sa fie prima mea zi de munca.
Desi era numai noua dimineata si trecuse de jumatatea lui septembrie, arsita nu avea scrupule. Strada era
inundata de praful cald, un adevarat ultragiu pentru singurul meu costum. Lacul pantofilor secase iar cravata ma imbratisa
cu o afectiune sufocanta. Dar trebuia sa ma impac cu ideea. Terminasem facultatea, nu mai aveam nici bursa si nici o alta
sursa de bani. Aveam nevoie de slujba asta, fie si numai pentru sentimentul ca am una. Ca fac ceva, ca ma misc. Si m-am miscat
har Domnului, tot Bucurestiul. Pe jos, bineinteles.
Seara ma gasi terminat, cu moralul spart in mii de cioburi. Patroni romani, turci si arabi, oameni de afaceri
occidentali, avocati si procurori, politisti si profesoare, casnice si berarese nimeni nu se milostivise naibii sa cumpere
si de la mine un set de cutite la pret redus. UNUL, ca nu e mult! Daca reuseam sa vand unul, castigam cinci mii de lei, ceea
ce pe atunci echivala cu 6-7 suluri sanatoase de hartie igienica, luata direct din depozit. Sau, la bunul meu plac, cu doua
paini. Dar nu-mi era mie dat....Nu mai zic ca toate regulile si teoriile managerului s-au dus dracului in meciul cu realitatea.
Sa-i mai aud pe marii boemi si decadenti ca infiereaza monotonia vietii burgheze sau ca-si bat joc de previzibilul consumator"!
Ha, aiurea! Previzibili sunt ei si fandoseala lor! Consumatorul este cea mai ciudata si complicata si alunecoasa fiinta din
lume. In cartile de specialitate el ne apare ca un robotel cu program limitat; practic prinde-l daca poti.
Teoretizam asa cu lehamite, tarandu-mi gura uscata si camasa uda spre sediu. Caram in spate geanta cu produse
si jucam fotbal cu o cutie de bere. Loveam cu ura, in memoria berii care satisfacuse gatlejul cine stie carui burdihanos.
Ajunsei pe langa cimitirul bogatilor si umbra deasa dinauntru mi se paru demna de explorat, mai ales ca se putea sta jos.
Mai stii ca nu vand ceva?, imi spusei razand scurt si isteric.
- Domnu, ia fa-te incoa, ma apela o voce de impatimit al sanatoriilor TBC. Imi vorbise cineva! Drace, zic, nici macar aici
nu se aplica palavrele lu dom manajer. Mersul imi era departe de al unuia sigur pe sine, iar abordarea mea era din start compromisa,
devreme ce subiectul fusese mai rapid si ma abordase el.
- Ce vrei ma, lasa-ma ca sunt obosit si nici bani n-am. Hai roiu, gónea!
Ma asezai pe o lespede rece si linistitoare pentru posteriorul meu de pedestras, dar se vede ca subiectul" prinsese drag
de mine si dorea cu orice pret sa ma faca predicatul lui. Era un cersetor batran, din generatia de aur, ramas la drojdie si
neprihanit de aurolac sau alte halucinogene moderne. Era sfidator de binedispus asa, cum agita o sticla in care duhnea ceva
galbui si etilic. Ochii aveau sclipiri vesele de satir, iar buza de jos mangaia tandru un nas respectabil, terminat printr-un
neg suspendat ca o ghirlanda. Era infofolit intr-o suba lunga si groasa, dar nu parea sa-si dea seama.
- Ia da si la mosu o tigare...
- Nu fumez (chiar nu fumam).
- Ce-ai in geanta aia? se interesa, si pe data se catapulta langa mine, pe lespede. Ma lua dupa cap cu afectiune. Nu mai
prididea cu zambitul. Eram prea sfarsit ca sa ma mai apar. El duhnea a posirca, eu miroseam a transpiratie, mi se parea cat
de cat echitabil. Regula cu distanta optima" era dusa si ea, saraca, mosul cautand parca sa-mi intre in ochi. In plus, nu
mi se parea deloc ca domin, cu toate studiile si hainele mele.
- Nimic, ingaim distrat, chestii...tre sa le vand.
- Da de unde le ai? St ale tale?
- Nooo, de la firma, de la sefu...
- Si tese bine, asa...?
- Mneah, foarte putin.
- Ehe, daca esti prost....adica tu muncesti si sefu ala ia paralele...Vinde-le tu, ma, si nu-i mai da banii!, proclama
el dupa 10-15 secunde de profunda cugetare.
- Lasa-ma tataie cu tampeniile astea, cum o sa fac asa ceva? Vrei sa ajung la bulau? Ma prinde!
- Cum o sa te prinda, ce, e dupa tine toata ziua?
E drept, nu era. Si nici buletinul meu nu-l avea, ii dadusem un carnet de student expirat demult, iar
datele din caricatura aceea de contract le completasem din burta. De carte de munca nici nu putea fi vorba, bineinteles. Era
chiar indicata lipsa ei in activitati cum ar fi comercializarea unor cutite posibil suedeze, probabil turcesti, dar foarte
sigur importate pe blat. Tot ce avea firma era poza mea de pe carnet, vag indiciu in conditiile in care pletele mele cazusera
eroic la cheful de absolvire, sub foarfecele unei colege bete. Eram un Nimeni si pentru prima data ma simteam bine in haina
asta. Creierul coclit de vara indiana incepea sa dea semne de vioiciune.
- Hehe, esti smecher mosule, numai ca vezi tu, mie nu-mi cumpara nici dracu chestiile astea...
- Pai daca nu stii sa le vinzi! Iti spun eu cum...
Culmea, asta nici de prada nu era bun si dadea lectii vanatorului. Ma facuse deja prost in fata si incepuse
sa ma cam enerveze.
- Ba, uite ce e, sunt obosit si numa de sfaturile tale n-am chef acuma. Cara-te!
- Pai asa e ma, tata, tu habar n-ai sa faci bani! Nu-mi venea sa cred dar psihologul din el ma citise. Mai mult, numai
ce-l vad ca scarmana marsupiile subei si scoate un teanc obscen de gros, format numai din bancnote mici si unsuroase.
- Vezi ba? Acuma vezi?? (Vedeam).
- Pleaca ma de aici cu maruntisu tau cacacios..., facui eu un ultim efort de a ma arata detasat. Dar asta paru sa-l scoata
de-a binelea din pepeni. Cine stie ce rotite subrede ale orgoliului lui de rege camuflat atinsesem.
- Ceee??? Cu cine vorbesti tu asa ma, nerusinatule, tu stii cine sunt eu?
- Ma doare in pix, nu ma intereseaza. Valea!, il executai scurt, dupa care il imbrancii. Gestul puse capac nervilor lui
si incepu sa injure cumplit, invocand mortii care pana atunci dormisera in pace.
- Baaa, tigane!! Baaa, calicule!! Pai cu Mine ti-ai gasit sa te pui ba??!! Pe Mine pui mana?! Pe Mine ma impingi?! Pai
sa fi fost cu 10-15 ani mai tanar bagam cutitu in tine ba, flanetistule!!
Se sifonase rau la fata si gura incepea sa-i semene din ce in ce mai mult cu aceea a unui tub de spumant
pentru baie. Il credeam in stare de agresiuni, asa ca ma dadui cu doi pasi in spate si strinsei geanta in pumn, gata sa-l
mirui cu ea daca incerca ceva necugetat. Eram gata sa-l ard, insa tocmai atunci se petrecu un eveniment la care nu ma asteptam:
intrarea mea in maturitate, includerea in randul celor capabili sa isi castige painea. Asa ceva nu se rateaza! Ma pomenesc
iscodindu-l pe mos:
- Ce bagai, ma?
- Cutitu, icni cu patima batranul, taindu-ma din ochi.
- Aha, vrei sa zici: ceva de genu asta?, il intrebai si in aceeasi clipa desfasurai din geanta un set complet de cutite,
cu o indemanare de mare clasa, aproape coregrafica. Batranul tacu din gura, dar vorbi din ochi. Se holba scancind ca un copil.
Acum trebuie sa marturisesc ca si ingeniozitatea proiectantului era admirabila, contribuind decisiv la epatarea cersetorului.
Asta pentru ca prototipul cutitelor de bucatarie" nu avea nimic in comun cu morcoveii, ceapa si gulioara. Nu, pareau mai degraba
uneltele unui casap, cu manere incrustate razboinic si cu lame de te bagau in racori. Erau facute in asa fel incat ar fi dat
idei si celui mai pasnic dintre noi, putand sa transforme un pustnic sfant intr-un psihopat feroce.
- Da-mi-le...., gemu.
- Nt, astea sunt de vanzare taticu, il fierb eu cu un ton inmuiat, dar inca autoritar.
- Pai le cumpar, pe toate le cumpar!!!
- Esti sigur? Am 20 de seturi a cate 50.000 bucata. Asta face fix un milion.
- Le iau, continua el deloc deranjat de cantitate.
- Bine, ma las eu imbunat, ocarandu-ma in sine ca nu am pus mai mult la pret, fiind putin probabil ca batranul sa fie tare
in socoteala.
Pana la urma m-a avut, ca imi pierdusem rabdarea la numarat. Pomana lui sa fie! Sau ma rog, discount", daca
vreti". Ma aflam in posesia a noua sute de mii si ceva, in bancnote de cate doua, respectiv cinci mii. Nu era putin pentru
prima zi. Pacat ca era si ultima. Pe la firma nu mai aveam de gand sa dau, oricum as fi fost neverosimil cu catamai tezaurul
de bani si jeg dupa mine. Lasa, maine e o noua zi, o sa-mi caut altceva cel putin la fel de profitabil. Sau....poate nu chiar
maine.
