Critica Istoriei, by Oberkorn

(asupra "Istoriei Neamului Hobbit" by Heluts)

Recent, acelasi Muzeu Britanic a dat publicitatii singurele fragmente recuperate dintr-un studiu critic privind "Istoria neamului hobbit" apartinand unui autor necunoscut.

***

O opera nu vorbeste despre autor, ci despre cititor. Acesta este enuntul de la care voi pleca in demersul meu critic in ceea ce priveste "Istoria neamului hobbit". Probabil exista si o valoare intrinseca a lucrurilor, dar acesta e un aspect pe care imi arog dreptul de a nu-l lua in considerare de aceasta data. Nu stiu ce a vrut sa spuna Heluts sau daca a vrut sa spuna ceva. Stiu doar ce am inteles eu. Cu intelesurile mele am ales sa va plictisesc.

Textul este o parodie. Conform enuntului de la care am pornit, este o parodie la adresa cititorului; citirorul flamand sa fie surprins, stimulat, gata sa emita judecati. Nu stiu cati vor parcurge macar jumatate din text inainte de le scapa o grimasa involuntara de dezamagire. Surprinsi si stimulati nu vor fi prea multi, dar dornici sa emita judecati de valoare vor fi probabil destui. Nu neg faptul ca m-am numarat printre ei. Primul imp ivit in capul meu, inainte de a parcurge pana la capat "Istoria..." mi-a soptit: "Ce porcarie!"

Ce ne face sa vedem in unele lucruri gunoaie, iar in altele urmele sublimului?

E o execrabila povestire fantastica. De unde vine insa apetitul pentru povestiri fantastice? Explicatia cu refugiul in lucruri care nu exista provocat de dezamagirea celor care exista e cea mai la indemana. Argumentul relatiei compensatorii intre realitatea-realitate si realitatea-alternativa poate fi valabila in unele cazuri, dar cred ca acopera doar un fragment din imaginea de ansamblu.

A fantaza la inclestari epopeice cu dragoni sau alte creaturi fantastice pare mai atragator decat a visa la lupte crancene cu un functionar public pe tema deductibilitatilor din ipozitul pe venit. Pe langa aceasta explicatie pe care o consider secundara, imi permit sa mai emit una, probabil nici ea foarte originala: fascinatia imposibilului posibil, depasirea legilor fizice constrangatoare ale realitatii cotidiene.

O alta explicatie ar fi dorinta de a fi erou, inscrisa in fiecare din noi, sau poate doar cultivata in mentalul social din ultimele secole. Cand privim un film sau citim o povestire exista in noi tentatia identificarii cu unul din personaje: eroul. As zice chiar ca productia respectiva este apreciata de subiect doar daca se produce si identificarea sa cu eroul. In caz contrar: it's garbage. Faptul ca "Istoria..." nu ofera cititorului un erou atragator cu care sa se identifice ar putea fi o alta explicatie pentru lipsa sa de succes.

Povesti cu zmei si feti-frumosi exista de mii de ani. Este propriu omului de a construi realitati alternative. Nimic rau in sine in acest lucru. Fantasticul prezent in mituri arhaice si cel din literatura ultimelor 2-3 secole, sa zicem, provine din aceasi sursa. Diferenta este ca ultimul a devenit divertisment. In plus, pentru ca acesta sa-si implineasca menirea trebuie sa fie de fiecare data altfel. E greu sa te distrezi privind, ascultand, sau facand aceleasi lucruri. Cu fiecare repetare, intensitatea trairii scade. De aici poate si obsesia pentru nou.

Fantasticul stravechi nu era inca industrie, era doar adevar imuabil, ordonator si furnizor de sens existential indivizilor si comunitatilor. Cand el inceta a mai reprezenta adevarul, era timpul pentru ca o noua mitologie sa se nasca. Credinta trebuia sa-si gaseasca o alta poveste, un nou mit se nastea. Fantasticul modern nu se pretinde a fi expresia unui adevar. Exclude din star aceasta posibilitate. El este doar entertaiment. Pentru ca vechile povesti, odata adevarate, sunt limitate numeric si destul de cunocute, se impune nascocirea unora noi. Noul a devenit industrie.

Noul este considerat de moderni o valoare in sine. Noul e bun tocmai, sau doar pentru ca e nou. Vrem eroi noi, intamplari noi, lucruri nemaiauzite, povesti nemaispuse. Iar cand acestea nu reusesc sa ne surprinda nu putem fi decat dezamagiti. Pentru mine, "Istoria..." este un hohot de ras in fata acestui cititor.

Transformarea fantasticului in industrie discrediteaza insasi ideea de fantastic. Fantastic la cutie, instant sau semi-preparat. Probabil ca si acest produs are bulimicii lui.

Prin ce este subversiva "Istoria neamului hobbit"? Prin faptul ca ne dezamageste asteptarile de consumatori.

Dupa cum vedeti, nici critica nu se prezinta mai coerenta decat obiectul sau. Cred ca e la fel de dezlanata. As putea sa zic, oare, ca este deconstructivista?